Editorial
Soapte
Craciunul din Copilarie
Eseum Maleficum
Istoria Bradutului de Craciun
Poveste de Copilarie
Doua cuvinte
Poveste de Craciun
Traditii de Craciun
Abureli serioase la geam

Poveste de Copilarie

Din nou Sarbatori de iarna... imi scot nasul pe geam si imi pare ca nu prea miroase afara a zapada; de fapt nici nu prea e, caldaramul e cenusiu inchis si albul nu vrea nici in ruptul capului sa il acopere...

Dar e sarbatoare! Ma uit la calendar, numar repede zilele, fac o socoteala, privesc pe geam, la cerul care poate sa imi dea vreun semn, dar nu vad nimic. Ma-ncearca o tristete si-mi zboara mintea acasa, la casa copilariei acasa cum o fi?!? Zapada, oameni, brazi, copii cu nasul rosu pregatind cantarile sfinte, ori luminite care se aprind luminand centrul mic si inghesuit al orasului drag, oameni care isi primenesc gospodariile, si-mi aduc aminte... Ce vremuri!!! ...si povesti!

De cu seara mama pune tara la cale, isi pregateste bucataria, straiele si sortul, asaza pe masa si o licoare delicioasa, primeneste camara, se sfatuieste cu tata si cu cativa barbati din vecini pentru ziua de maine, aseaza lemnele undeva intr-un colt de gradina/

Joaca e-n toi, imi iau sora de mana, sarim si chicotim, radem si ne zbenguim cat e curtea de mare cu ceilalti copii, pe unii nici nu-i cunosc, dar joaca ne prinde in mrejele ei... Zapada nu-i mare dar ii din belsug, se-ndeasa in cizme, ne ingheata mainile dar nu reuseste sa inroseasca ceva mai mult decat o parguiala, nasurile inghetate, chicote de veselie, ras de copil si treburi de oameni mari.

Se lasa-o noapte rece de sfarsit de decembrie intr-un orasel mic, cuibarit printre coline.

Iata si zorile; e-o noua zi, asternuturile raman goale, luminile se-aprind, sorturile se incolacesc in brau, pe soba incepe sa se incalzeasca vinul, sfaraie si trosneste lemnul in foc, se incalzeste casa, hornul sufla un fum gros, oamenii se aduna, curtea se umple neincapatoare. Vorbesc, gesticuleaza, isi incalzesc mainile, mai iau cate-un paharel si asteapta.

Zgomotul imi dezlipeste usor pleoapele, sar din patul cald si imi lipesc nasul pe geam; nu stiu ce se intampla, dar il vad pe tata, o vad pe mama, vecinu' de peste drum... si-astept...

Ei se pun incet in miscare, iar eu ma bag din nou in caldura asternutului..doar pentru putin timp si-adorm. Ma trezeste bunica intr-un final fiindca-i timpul sa beau cana cu laptele cald de dimineata. Caut sa-mi vad parintii, ei trebaluiesc de zor undeva in spatele gradinii. Nu prea stiu ce fac...

Orele trec, incepe usor sa ninga, viata capata un ritm si oamenii chiar pregatesc sarbatoarea ce va sa vie, incepe sa cearna cu-adevarat zapada-i vesela proaspata, rece si frumoasa, se asterne pe casa si doar hornul cald reuseste sa o topeasca e pe copaci, pe strada, pe drugii portilor, pe hainele oamenilor, pe gene, pe fetele lor ..e in joaca noastra ramane doar un coltisor .. acolo unde, zapada nu vrea sa se-aseze, sa cuprinda cu albul ei peticul din coltul ograzii... sunt doar petice ale unei bucurii pe care parca o simt cum fuge in mintea copilariei mele.

Mai tarziu pe genunchii mamei, cuvinte dojenitoare par sa isi gaseasca locul si rostul, palma mamei imi mangaie crestetul iar un sarut parintesc imi alinta obrajii reci.

A fost dragutul, dolofanul si joaca nostra de copii cateva luni bune; doar tata-i vinovat ca l-a adus intr-o zi in ograda noastra, era un pic mai mic dar la fel de vioi iar eu am crezut ca o sa ramana sa creasca alaturi de noi pana cand vroiam eu si nu pana cand zapada, sarbatorile sau altcineva, aveau de gand sa il scoata din ograda, din adapostul lui si din joaca mea.

Privesc tot afara, nimic nu-i schimbat, nimic nu se schimba, ramane doar o frumoasa poveste de iarna, din iarna copilariei mele...

Mirela Gabriela



© Club Romantic 2006, Toate drepturile rezervate
Web Design: Andreea (eire_sq)