Mai aproape de Dumnezeu


In preajma Sfintei Sarbatori de Paste, gandurile ni se indreapta parca tot mai mult spre Dumnezeu. Daca pana mai ieri spuneam "Doamne ajuta!" ori "Da Doamne sa...!" doar inaintea unui examen, a unui interviu sau a unui hop, acum mai ca rostim cuvinte sfinte la aproape tot pasul. Acum suntem mai evlaviosi ca niciodata pentru ca avem credinta ca, spunand de trei ori "Doamne" si facandu-ne o singura data cruce, vom atrage spre noi "atentia" si binecuvantarea Lui. De fapt, El este mereu Acolo. Noi insa "plecam" prea rar in cautarea Lui.

Adevarul este ca nu toti cei care merg in Noaptea Invierii la Biserica o fac din tot sufletul sau datorita crezului. Unii se duc doar de gura lumii sau pentru ca acest obicei inca mai este la moda. Din pacate, Dumnezeu nu se mai poarta in suflet, ci doar pe chip si este ca un fel de voal pe care-l aruncam intr-un colt de sifonier pana la urmatoarea mare sarbatoare crestineasca.

Insa, Iisus Hristos este viu doar prin noi pentru ca El locuieste in inimile noastre, in acele unghere care au ramas nepatate. Va doresc sa aveti puterea sa-L gasiti in fiecare zi Acolo, in adancurile sufletelor voastre pentru ca doar asa Dumnezeu va fi mereu cu voi.


Hristos a Inviat!


Andreea (eire_sq)



2002 Club Romantic - Toate drepturile rezervate