Rezultatele concursului "Cel mai frumos dar"

Publicatia Floare Albastra a organiza in luna Decembrie un concurs intitulat: "Cel mai frumos dar". In urma voturilor primite din partea unui juriu din care au facut parte membri ai Clubului Romantic, au fost desemnate lucrarile castigatoare. Autorii premiati sunt:

Locul I - Karinda

Locul II - Monica Mosoara

Locul III - Miruna Toma

Mentiune - Monica Danila

Felictari tuturor celor care au participat la acest concurs!

Craciunul in dar

de Karinda

De fapt pentru mine in acel an nu a fost Craciun. Pana atunci, in acel moment. Craciunul trecuse de cateva zile, si eu, in acea noapte, de Revelion, incercam sa-i disting bucuria, sarbatoare a sufletului, in veselia multimii din localul in care eram, in centrul strain al Milanului. Si era doar o negura, grea, colturoasa, ce apasa, atrasa gravitational deasupra intregului meu univers. Univers facut din mine si din el. Din noi doi. Contopire quasi perfecta, suprapunere incarcata de timp, de unduiri si dansuri. Cercuri in cautarea atingerii depline a liniilor, formelor, suspendate de fire ce le faceau sa se roteasca in acelasi sens, in sensuri
contrarii. Iar uneori, le faceau sa opreasca, sa stea nemiscate, acolo unde existam doar noi. si cercuri oprite in timp. In actul iubirii. Apoi a venit clipa, cand din unduiri line s-au nascut zvacniri, spasme, quasi muribunde erau trairile dintre ei, quasi perfecte. Cercuri, quasi rotunde, ce in dorinte, ametitoare, quasi vlaguite, s-au dus in trecut. Si a venit durerea. Imensa.

Tacere prea mare in larma multimii.

“- As sta incremenita, asa cum inima mea s-a oprit din obisnuitul tic-tac si a inventat un altul. Trist, ca plansetul atator nopti.

- As vrea sa fug, departe, unde durerea, in pasi mai lenti, sa nu ma mai
ajunga. Dar frenezia i-a cuprins pe toti. Acolo, langa masa mea, in acel loc. Danseaza rochii voalate, ciocnesc pahare, se aud urari, si eu disimulez, c-un zambet, atat de firesc, incat ma mira. Vulnerabilitatea iti poate da tarie. Paradox.

- Despartire, tu, amputare dureroasa!

-Si de tristete poti sa te feresti ca de ploaie, cu un impermeabil?”

Gandeam.

- Cristal ciobit, iubitul meu, mi-ai luat cu tine si Craciunul!

Si-apoi. Si-apoi era ca si murire!

Dar, un zambet s-a nascut, timid. Cu ochi de animal haituit ce isi gaseste vizuina. Si-atunci mi-am amintit. Nu din trecut. Ci din durere, ca durerea mea este minuscula. Ca clocote, aburi, din vise sfasiate, au trecut de limita vietii si au intrat in dimensiunea unde nu mai exista nimic. Doar vid. Si-acolo, spirite destramate ca un tesut desirat, cu fire tocite precum zdrentele cu care-si acopereau frigul, in noapte, in iarna, decembrie, dormeau in culcusul vietii. Existente marginite intre constiinta si nebunie. Ca-ntr-un tablou surreal, de unde nu distingi ironia, ciniscul, sarcasmul… Era el.

Fractiuni de secunda, un zambet a trasfigurat chipul lui. Si a daruit durerii mele alinare. Cu un Craciun, craciunul sufletului meu pierdut. Si-a fost Craciun in sufletul meu. Mai tarziu decat la altii. Imensa mea durere s-a transformat intr-un fulg de nea, ce se desprindea de pe chipul lui, din zambetul lui copilaresc, din bucuria celui caruia viata i-a luat totul si a lasat din el atat. Un zambet. Intr-o noapte la trecerea dintre ani. Discrepanta enorma intre lux, blanuri, rochii de seara si el, culcat in carpe, la adapost, in strada. Bucurie enorma, fata-n fata cu durerea mea, infima, stangace, mult prea usoara, bucuria lui. Si-a fost Craciun, atunci. Si pentru mine.

P.S. In noaptea Anului Nou am trecut in galerie, de brat langa un necunoscut, pe langa el, unul dintre miile di “senza tetto” (fara acoperis). Culcat in zdrente, infofolit, dormea in larma de afara. Iar cel cu care eram, cunoscut de cateva ore in localul in care cautam Craciunul pierdut, i-a oferit niste bani, a glumit, s-a aplecat deasupra lui ca deasupra unui prieten bolnav pe pat de spital. Si-atunci a venit bucuria lui, ramasa in mine, alinarea mea, amintirea
darului meu de Craciun.

..........

Locul II: autor: Monica Mosoara

Am vazut cerul si primul meu gand a fost sa ating fiecare stea cu podul palmei, sa o fac sa tresara si sa o invat sa iubeasca. Apoi am simtit vantul. I-am furat o aripa si de-atunci zbor pretutindeni pana am sa cunosc tot universul, pana cand am sa alin fiecare suflet ratacitor. Si-abia apoi am simtit petalele trandafirii ale mamei pe frunte. Pe urma glasul tatei ma ridica la cer, ca o furtuna ce poarta cu ea toate frunzele pamantului. Printre murmurele fragilei inocente isi faceau loc alte miracole. De unele ar fi trebuit sa ma feresc, pe atele ar fi trebuit sa le imbratisez cu puterea crescanda a timpului meu. Apoi m-am facut tarana zbuciumata si nu mai vedeam cerul, iar vantul imi luase aripa inapoi. Si muscam din inima mea si mi se parea ca nu mai am inima, ca arterele subtiri, din ce in ce mai subtiri ma legau de pamant, ca niste radacini ... pana cand au inceput sa-mi creasca frunze. La inceput una, apoi doua si apoi devenisem din ce in ce mai mandra de crengile mele puternice, de trunchiul meu drept si de toate pasarile ce se cuibareau in linistea sufletului meu.

Azi am ajuns sa stiu ce-i universul, sa cunosc fiecare clipa, fiecare clepsidra si sa-mi fiu mie cel mai frumos dar.

PS: mereu o sa-mi stea scris "daca ai cucerit lumea, dar te-ai pierdut pe tine insuti castigul tau nu mai reprezinta decat o cununa de lauri pe un craniu gol" Ibsen (cred ca initial e scris in Biblie, sub o alta forma). mesajul meu este ca ... de fapt am alergat toata viata dupa ceva si eram mereu trimisa in alta parte. parca eram o gluma "alchimista". mi-am dorit o persoana ... ei bine se indeparta de mine. am dorit bani ... nu veneau. nici acum nu vin, dar am vazut si ii vad zilnic pe cei mai bogati oameni din univers, cum se comporta, ce atitudine au fata de cei din jur si de fapt cum nimeni nu ii poate recunoaste pentru ceea ce sunt ci pentru ceea ce au. asa ca daca m-am indepartat de omul acela sau daca viata m-a purtat sa vad mai mult decat suprafata lucrurilor nu pot decat sa fiu multumita ca sunt sanatoasa, echilibrata, ca iubesc si ca imi sunt mie insumi si celor din jur cel mai frumos dar. Ieri a fost ziua mea si ma gandesc ca a fost o zi frumoasa. am plans putin, am suferit putin, am iubit putin si din putinul care a mai ramas nu vreau decat sa traiesc o copilarie inteleapta.

..........

Locul III: autor: Miruna Toma

Craciunul nu mai are pentru mine decat importanta exclusiv religioasa.Tin minte ca la un moment dat al vietii mele am fost atat de trista cand am inteles ca Mos Craciun cu sania, renii, spiridushii, nu este decat un personaj de "fabula".

Privesc cu nostalgie aceasta prima deceptie a vietii mele si inteleg ca maturizarea si constientizarea nu aduc nimanui nimic bun. Cu greu m-am rupt de lumea fictiunii ideale, dar
am facut-o-imi venise vremea. An de an am primit si am daruit tot felul de obiecte mai mult nedorite si inutile, pentru ca asa este traditia. Ne conformam cu totii din obisnuinta si din rutina prefacandu-ne cu mai mult sau mai putin talent ca suntem patrunsi de spiritul Craciunului. Unii dintre noi il simt cu adevarat(deh....), altii fac din aceste sfinte sarbatori un act pragmatic si mercantil. Mai exista si resemnatii care privesc toata acesta mascarada cu, hai sa-i zicem, "ingaduinta".

In aceasta fauna umana, totusi, exista acea specie umana pe cale de disparitie, a oamenilor intelgineti, care nu pot fi fericiti. Dar, revenind la subiect, sa zicem ca mi-as dori un obiect rar, delicat, fragil, parfumat, catifelat,matasos, dantelat, de consistenta si textura unei panze de paiajen, si cu o greutate aproape echivalenta cu a zefirului de primavara, si de culoarea "Aurorei Boreale".Momentan ma aflu la nivelul perceptiei afective si intrucatva senzitive. Oscilez intre a-l defini ca obiect material sau abstract. Poate avea cate putin din amandoua insa nu m-am hotarat asupra proportiilor. Probabil ca se afla undeva la granita intre concret si ideatic si are trimitere spre senzatia "deja-vu". Probabil ca imi doresc sa ies din carcasa mea
materiala, sa ma transform in gand, in iluzie, sa mai am puterea sa sper, sa ma pot sugestiona asupra unui "abur" ce fuge ca proiecta unei oglinzi si se afla undeva la granita dintre fiinta si nefiinta.In fond, suntem niste imprimeuri bej, aplicate pe un tapet bej...

Si as mai vrea o ciocolata

..........

Mentiune: autor: Monica Danila

Spiritul Craciunui este la fel de simplu ca si sufletul unui copil. Nu ai nevoie de vreun slogan sau vreun efort special pentru a-l promova, caci nimeni nu poate aduce o noua stralucire magiei antice a Craciunului.

Nu poti spune altfel “Craciun fericit” si de fapt nici nu vrem sa-I spunem altfel fiindca nu avem cum sa-l redenumim. Bradul pe care-l vei impodobi este la fel cu toti brazii care si-au inaltat varfurile catre lumina de la inceputurile lumii si pana astazi.

Bucuria din ochii unui copil in ziua de Craciun este aceeasi bucurie care a umplut dintotdeauna ochii tuturor copiilor de cand s-a sarbatorit Craciunul si pana acum.

Craciunul este Craciun in orice limba l-ai rosti, nu conteaza cum ii spui fiindca el este acolo in tine. Si intr-o lume agitata si tulbure, plina de schimbari este singurul moment pretios care exista permanent acolo in sufletele noastre. Haideti atunci sa-l descoperim in sufletele noastre, sa-l daruim lumii intregi si sa spunem tuturor Craciun Fericit.