Romantic Bikers - simbolul libertatii
Asa cum am promis in numarul precedent, revin cu noi detalii despre proiectul Romantic Bikers care, cu toate piedicile care le-a intampinat, a reusit sa ajunga in cele din urma acolo unde ne-am propus.
La inceputul acestui an, atunci cand a aparut primul gand despre acest proiect, nu ne inchipuiam nici unul dintre noi ca va fi atat de greu.
Dispuneam de doua motociclete, dintre care una o dezgropasem de putin timp dintr-o gradina de la Turnu Magurele, a bunicilor unui prieten, si pe care am reusit cu greu sa o aducem in Bucuresti, iar pe cealalta o adusesem la fel de greu de la Constanta, in portbagajul unui autoturism Cielo. Ambele motociclete aratau jalnic, iar noi doream sa participam la un salon moto unde sa le si expunem.
De la idei la fapte nu este decat un pas, asa ca ne-am
apucat de lucru in atelierul tatalui meu, pe un ger de iti crapau bujiile.
Dar nu ne
puteam multumi numai
cu doua motociclete, ca doar suntem firma serioasa, drept urmare am
apelat
la prietenii din Calarasi, despre care ati citit in numerele
precedente,
sa ne mai
caute o motocicleta ieftina , iar ei au gasit, numai ca era atat de
ieftina ca nu prea mai semana a motocicleta. Dar nu ne-am descurajat
si ne-am pus pe treaba
si incet, incet motocicletele au inceput sa prinda contur si mai ales
culoare. O culoare pe care nu aveam nici o sansa sa o obtinem
fara ajutorul tatalui
meu, care fara sa vrea a fost prins in jocul nostru , un joc
foarte serios de altfel.
Problemele au aparut insa imediat ce proiectul a inceput sa prinda contur. Prima problema de care ne-am lovit a fost, binenteles, lipsa banilor, asa ca am inceput sa cautam sponsori si unde sa incepi sa cauti, daca nu intre prieteni? Prima oferta a venit spontan de la doi prieteni, care, din pacate, doresc sa ramana anonimi si care ne-au dat speranta ca putem reusi. Insa puterea lor financiara nu era atat de mare incat sa acopere toate costurile asa ca am continuat, apeland la firma unde lucrez si care a fost interesata de proiect, obtinand astfel o colaborare.
Cum toate mergeau bine am considerat ca avem nevoie si de un site pentru suport virtual al activitatii , drept urmare am apelat la un alt prieten pentru realizarea acestuia, dar mai ales pentru ideile de care noi avem mare nevoie. Asa a aparut www.moto.clubromatic.ro un site semnat Addicted ce a iesit mult mai bine decat ne gandisem initial ca va iesi, mai ales ca timpul ne presa.
A urmat apoi realizarea de material publicitar si pentru decorarea standului, asa ca am apelat tot la prieteni, de aceasta data la Laurentiu Vasile, care nu a stat mult pe ganduri si a trecut la treaba, finalizand totul mai rapid decat ii puteam da noi detalii.
O alta mare problema a fost cea a transportului, cand am constatat ca masina cu care urma sa transportam motocicletele, o Dacia papuc , nu avea drept de circulatie pe drumurile publice si nici mari sanse de a obtine acest drept, printre alte multe lipsuri neavand frane. Drept urmare, am inceput reparatiile la autoutilitara lasand balta motocicletele, ce mai aveau nevoie de foarte multe retusuri.
Am reusit sa punem masina la punct cu doua zile inainte de plecare, trecand prin mari emotii si cheltuind o groaza de bani fara sa fim siguri ca ne va tine pana la destinatie mai ales ca aveam de parcurs aproape 1000 de km.
Echipa ce urma sa merga la Cluj era formata din patru
oameni, drept urmare aveam nevoie de doua masini, iar cu o saptamana
inainte
de plecare a
venit din Kazakhstan
proprietarul celei de a doua masini cu care urma sa plecam,
asa ca ne-am ales cu o alta problema: sa facem rost de
inca o masina
in
sase zile.
O alta surpriza a venit de la Florin din Calarasi, care ne-a anuntat ca nu mai poate veni cu noi la Cluj, asa ca am ramas trei in echipa, iar cea de-a doua masina nu isi mai avea rostul, unul din noi urmand sa vina cu trenul, iar pentru asta am apelat la o prietena pentru a ne face rost gratuit de un bilet dus-intors, care in momentul respectiv ne depasea cu mult bugetul. Problema s-a rezolvat in clipa in care am aflat ca fratele lui Andrei urma sa se intoarca din Suedia asa ca nici nu a intrat bine in tara bietul om ca a si primit telefon ca avem nevoie de el si de masina lui.
Cum toate mergeau pe dos, nu ne-am mirat ca in ultima zi problemele pareau sa fie ceva normal cand am primit un mesaj de la Cluj in care un alt prieten la care urma sa locuim pe perioada expozitiei imi spunea ca pleaca in delegatie la Oradea, dar incerca sa o amane si a amanat-o cateva ore mai tarziu, ore in care am cautat disperati alte solutii.
In dezordinea in care au curs evenimentele tot asa incerc si eu sa le povestesc. Adica tot cu cateva zile inainte am aflat ca materialul de la Cluj de care depindea plecarea noastra a intrat pe dos, iar cu o zi inainte de plecare eu nu avem inca semnat contractul cu cei de la Cluj. In cele din urma, toate s-au rezolvat si am plecat.
Imediat ce am intrat pe autostrada am constat ca Dacia papuc in care erau motocicletele nu poate rula cu o viteza mai mare de 60-70 km/h din cauza unei vibratii ingrozitoare a transmisiei si unde mai pui ca avea si doua roti descentrate. Deci ne-am tarat pana la Cluj cu mare greutate, dar fara incidente, in afara faptului ca din 50 in 50 de km ne opream sa ii punem ulei in motor.
Am ajuns la Cluj cand deja se intunecase, gandindu-ne cu groaza ca Dealul Feleacului, pe care tocmai il coborasem, va trebui urcat la plecare si facand calcule legate de cat va dura acest lucru, tinand cont si de starea in care se afla masina noastra.
Ne-am intalnit cu gazda noastra din Cluj langa parcul cu banci tricolore, cel putin acesta a fost indiciul pe care l-am putut da noi pentru ca nu mai fusesem niciodata in Cluj si credeam ca se exagereaza cand se spune ca toate bancile din oras sunt tricolore, ei bine nu sunt deloc exagerari asa si este.
A doua zi la prima ora ne-am prezentat la Expo Transilvania sa ne luam in primire standul. Binenteles ca am gasit inchis, ca la urma urmei eram in Ardeal si acolo totul se intampla in alt ritm.Ei au deschis, noi am amenajat standul si am plecat sa vizitam orasul, iar dupa putin timp eram ingroziti de preturile practicate, iar prima senzatie a fost ca suntem in alta tara. Asa ca au inceput problemele de buget pentru ca nu eram pregatiti pentru asemenea preturi. Pana la urma ne-am descurcat, iar la salon a fost superb, ne-am facut multi prieteni si cel mai important a fost ca ne-am simtit mandri ca am ajuns pana acolo.
La plecare am urcat vestitul Deal al Felecului mai usor decat ne-am asteptat, iar dupa aproape o saptamana de stat in Cluj am pornit spre Bucuresti extrem de fericiti si multumiti.
Am ajuns acasa mai repede decat ne asteptam s-au cel putin asa ni s-a parut si am lasat masina incarcata pentru ca eram foarte hotarati sa mergem si la salonul moto de la Bucuresti ce urma sa aiba loc peste trei saptamani, dar asta este o alta poveste.
Vreau sa multumesc inca o data celor
care ne-au sprijinit, care ne-au incurajat
si
ne sustin
in continuare in
realizarea acestui
vis, care,
indiferent
de evolutia pe care o va avea, va ramane
un proiect al Asociatiei Club Romantic.
Cosmin Frasineanu
© Club Romantic 1997-2004, Toate
drepturile rezervate