Soapte

Casuta cu povesti

Sfintele sarbatori

Bunicul

Me, myself and I

Pentru cei mici

Intr-un sertar

Despre lacrimi

Cateodata...
Sentimente

O zi de primavara

Penite inedite

In adancul unui sertar...

Desigur, primenirea de primavara, inaintea Pastilor. Ei, nu era atata treaba de facut, de-abia se mutasera in noua casa. Nici timp nu prea era, ca munceau orbeste, ore multe, cu mintile in cifre, planuri, monitoare, prin fumul de tigara ce le incetosa chipurile...Fata, eh, e si ea cu scoala ei, cu prietenii, ce s-o mai streseze si maica-sa cu „treci si ajuta-ma!”...

Dar s-a nimerit asa, o seara calda, in care se gasira doar ele doua in cochetul apartament. Geamul larg deschis ingaduia primaverii sa-si trimita izbucnirile de proaspat, de crud, pana in cele mai indepartate colturi ale interiorului.

Visatoare, tanara se gandea la Andrei, prima mare dragoste, dupa cum tocmai scrisese in jurnal. Stinse iute tigara, stiind ca mama se supara tare daca o vede fumand, chiar daca ii stie meteahna. In definitiv, ce, mama nu fumeaza? Mda, dar nu s-a apucat asa timpuriu... Dar daca toti din grup fac asta, ea de ce ar sta deoparte? Si mama asta, care nu intelege... Ce Dumnezeu, ea n-o fi fost niciodata tanara? Rasuci pe deget coltul tricoului negru, imprimat cu Marilyn Manson, scuturandu-si pletele, tot negre.

„Hai, draga, aranjeaza si tu macar ce e prin alea doua sertare, ca am trantit acolo tot felul de prostii, si nu gasesc nimic cand caut!” se auzi din hol vocea mustratoare.

Cu miscari lenese, trase primul sertar, tixit cu chitante, facturi Connex, Orange, si ce or mai fi alea, plicuri cu martisoare, felicitari, vederi, („ia te uita, astea sunt de la mine, din tabere, nu stiam ca le mai are...”), chiar si niste scoici insirate pe un snur, brichete, o guma... Le aseza ea cam in sila pe caprarii si trase si al doilea sertar. Si mai bine! Asta era plin cu scrisori... Ce moda! Scrisori! Cum or fi trait batranii fara net? Ii atrase atentia un plic mare, galbui, destul de burdusit. Pe el scria simplu si cam sters „LUI”. Trase de acolo ceea ce parea a fi un bilet. Era, de fapt, un A4 impaturit, cu un numar pe colt. 3. Rasturna tot ce era in plicul acela pe fotoliu. Scrisul de pe bilete, sau ce-or fi fost, i se parea tare cunoscut. Pai da, ca semana cu al ei, era doar ceva mai nervos, parca. Toate aveau numere pe colturile dinafara. Desfacu la intamplare hartia dictando, usor ingalbenita, ce purta nr. 15.

Luni, 29 mai 1979

„Capitanul Ross Poldark seamana la ochi cu Andrei!

Am sa iubesc si mai mult serialul "Poldark".

Eu nu am fost fericita niciodata.

Cand eram mica, eram tot timpul trista, ca mama era la spital si eu ma plictiseam singura in curte, singura in casa, singura peste tot. Cand eram la scoala, eram nefericita, fiindca ma invidiau toti, ca aveam numai 10. Pana si prietenele.

Cand am inceput sa visez, eram suparata ca visele sunt scurte, si se implinesc doar uneori, si nici atunci asa cum as dori.

Acum...mai exista si "acum"?

Da; am fost fericita 4 zile... quatro giuri, cum spunea Larry in "Acest DA care inseamna dragoste". Am fost fericita pe 31 martie, 1 aprilie, 2 aprilie, 3 aprilie.

Apoi a plouat.

Pe suflete.

Nu pe al meu. Pe al meu nu. Eu aveam umbrela. Si o gluga neagra, peste parul negru. Imi placea negrul , si inca imi mai place. De ziua mea am avut o bluza neagra. De atunci n-am mai purtat-o. Mi se parea ca fac un sacrilegiu. Sta in sifonier, pe raftul cel mai de sus. O ating uneori cu palmele, am impresia ca ating palmele CELELALTE, care au fericit-o atingand-o pe ea.

As fi putut trai si fara aceste 4 zile fericite. Poate as fi trait chiar mai bine. Nestiind cum e cand esti fericit, implicit nu-ti doresti sa fii.

"Nu stii, copila draga, ca nu exista fericire in lume? Nimeni nu e fericit. E doar o vorba, un cuvant. Dar nu inseamna nimic. Sau, inseamna NIMIC."

Da, dar de ce oamenii isi ureaza unul altuia "etc, etc, fericire, etc..."?

Draga mea Fercire, te-am cunoscut atat de vag, ca, practic, imi esti total straina. Daca ai timp (stiu ca esti foarte ocupata, ai atatea comisioane de facut), treci si pe la mine. Te astept cu o tigara si cu ochii inchisi.

In definitiv, ce ti-oi fi scris eu tie, draga Andrei, toate astea?

Poate fiindca tu ai insemnat FERICIREA acelor 4 zile. Dar numai a lor. Sau, poate...

Cu toata dragostea,

Toni ”

In cadrul usii, mama o privea cu un zambet usor, apoi privirile ii alunecara, lucind a lacrima, spre geamul deschis catre viata de afara...

„Mam’ , cine a fost Andrei? Ai avut si tu un Andrei? Te-a iubit? Ati fost prieteni? Toate scrisorile astea au fost pentru el? Le-a vazut?”
Sub avalansa intrebarilor, femeia isi scutura parul inca negru.

„Andrei a fost... o primavara de aproape un an. Prima si foarte adevarata.”

Din plicul ingalbenit, scrisoarea fara numar, deschisa, lasa privirilor cateva randuri cu pix rosu:

9 decembrie 1979
„Andrei, cand ploua, intinde mana. Cand ploua cu soare, inchide ochii. Cand oamenii plang, fa-te ca nu-i vezi. Dar cand cineva iti va mai spune "Te iubesc!", ascult-o. Caci o a treia oara, nu-ti va mai spune nimeni... La revedere, dragul meu.”

Umar langa umar, doua perechi de ochi negri priveau in noaptea calduta... Unii reflectau speranta unui „maine” tulburator. Ceilalti, amintirea unui „ieri” de primavara.

Antoaneta (Toni) Constantin

© Club Romantic 1997-2004, Toate drepturile rezervate