|
|
Sa le dam si lor o sansa! Ce inseamna pentru noi copiii cu dizabilitati? Oare este acel copil cu care nimeni nu vrea sa se joace pentru ca merge diferit sau nu poate vorbi? Este prietenul copilului meu? De cele mai multe ori sunt aceia pe care nimeni nu-i vrea si pe care toti ii ocolesc.Pentru cei mai multi dintre noi insa ei sunt o enigma. Cum si de ce s-au nascut asa?Cine e resposabil?Pot fi ei integrati in societate? Acestea sunt cateva din intrebarile pe care le intalnesc frecvent si la care ma voi stradui sa raspund acum. Aceste dizabilitati pot fi determinate de: accidente in timpul nasterii, malformatii congenitale, problemele de sanatate si stilul de viata al mamei. Nu se poate decela o cauza ce a dus la producerea acestor dizabilitati, cateodata fiind incriminate erorile genetice ce nu pot fi controlate deocamdata, iar alteori un travaliu prelungit poate duce la o hipoxie cerebrala a fatului. La momentul actual se incearca integrarea lor in societate dar sunt intampinate multe probleme;pe de-o parte cauzate de insuficienta personalului specializat, iar pe de alta parte de lipsa unei educatii in acest sens. Aceasta educatie ar trebui sa inceapa inca din clasele mici prin explicarea faptului ca o persoana care are o dizabilitate fizica sau/si psihica nu reprezinta o amenintare si ca trebuie tratata ca un om normal. Copiii trebuie sa inteleaga ca o persoana cu dizabilitati nu trebuie luata in deradere sau izolata ci trebuie ajutata sa se integreze si ca merita sa I se acorde o sansa. Un copil cu dizabilitati integrat intr-o colectivitate isi dezvolta abilitatile in ceea ce priveste limbajul si socializarea mult mai repede si mai usor. In SUA toti copiii cu dizabilitati sunt integrati in scoli impreuna cu ceilalti, ei neavand scoli speciale, si participa impreuna cu clasa la activitatile carora le pot face fata, restul facandu-le cu specialisti( psiholog, logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupational etc). La noi acest lucru este inca la inceput si va trebui sa mai treaca timp pana va putea fi implementat acest model. O intrebare la care mai vreau sa raspund este: Poate fi un copil cu dizabilitati prietenul copilului meu? Aici cred ca este mai mult de dezbatut pentru ca ne confruntam cu lipsa de educatie in acest sens. Am fost obisnuiti sa-I marginalizam si sa-I privim ca pe niste monstri. Am vazut in mai multe cazuri parinti care au refuzat sa isi lase copilul sa se joace cu copii cu dizabilitati fiindu-le teama ca acestia ar fi putut fi un pericol pentru copilul lor. Trebuie sa intelegem ca dizabilitatile nu sunt nici contagioase si nici nu pun in pericol siguranta copiilor nostri, de aceea merita se le acordam si lor sansa unei copilarii normale. In acest sens educatorii si profesorii au un rol important in promovarea ideii ca si acesti copii pot fi integrati intr-o colectivitate si isi pot indeplinii visele de a deveni parti ale societatii. Inchei cu speranta ca intr-o zi societatea noastra va fi pregatita sa-I primeasca si sa-I integreze indiferent de gradul si felul dizabilitatii de care sufera.
Ana Neamtu (ana-felicia)
|
||
De la barba boierului
