In loc de editorial | Cultural | Reportaj | Cotidian |Redactia & Arhiva

 



Soapte

Casuta cu povesti

Ganduri de martisor

Printre oameni

Despre iubire

Amintire din Bucegi

Primavara mereu

Li se intimpla si altora

Sa rasfoim Playboy
Parcul meu

Scrisoarea despre iubire

Penite inedite

Randuri inchinate mamei

Fotograf sentimental

Prea alb ...

Primavara mereu

Cu o miscare incetinita de oboseala, isi scoase ochelarii, masandu-si apoi usor tamplele. Zumzetul de voci de pe holuri o anunta ca a venit ora plecarii. Ridica privirea spre ceasul asezat deasupra calendarului. Mai avea nitel si termina raportul pentru urmatoarea sedinta de Consiliu. Reciti cu o usoara nervozitate ce concepuse pana atunci. Suna coerent si deloc pompos. Cifrele erau veridice. Urmau propunerile. Le asternu cu grija, stiind ca se va ciocni de obtuzitatea alesilor, care urmau sa comenteze si sa aprobe ce e rau si ce e bine pentru strategia acelui an crucial pentru existenta lor... an de campanie...

Gardienii o salutara indiferenti. Parcarea era aproape goala. Se insera. Ceva, in aer, o facu sa ramana un pic langa masina; simtea o adiere usoara in suvitele cazute neglijent pe frunte, un miros de reavan, de proaspat, de inceput... Motorul porni la prima cheie, bariera se ridica la apasarea tastei rosii a micii telecomenzi, si se angaja in traficul intens. Era o adevarata lupta pentru supravietuire sa tai Bucurestii la acea ora, fara sa te claxoneze, impinga sau injure careva.

Din radioul deschis pe Romantic, razbatu deodata vocea lui Chris Norman: „Mexican girl, i want you to stay...”. Zambi usor unei aduceri-aminte, ocolind cu grija groapa ce se profila amenintatoare. Reusi sa parcheze chiar langa noul market al unui recent imbogatit. Oricum, gasea de toate aici.

Ramase iarasi un pic langa masina, cu sacosa grea imprimata cu sigla magazinului, scrutand in clar-obscurul inserarii vecinatatile. Acum 20 de ani, aici fusese un parculet modest, cu bancute ale caror picioare intrasera aproape complet in pamantul aleilor, cu tei care inmiresmau nebuneste aerul, in vremea florilor, cu liceeni ce se plimbau inlantuiti, dupa ce isi scosesera numerele matricole prinse cu capse pe maneci... Se vedea mergand si ea la fel, cu acelasi abur in pletele neglijente, cu mana frangandu-i-se in strangerea viguroasa a degetelor ferme, patate de primele semne ale tigarilor „Carpati”... primul sarut... primul inelus minuscul, legat cu un snur rosu cu alb...

Demara rapid, ceasul era neiertator, dar in ea era un freamat proaspat, o neliniste placuta, departe de greul zilelor.

Miscarile automate (masina in fata blocului, cheia de la intrare, cheia de la apartament, cumparaturile la locul lor, combina pornita pe un post cu stiri), sarutul pe fruntea sotului, ajuns si el, in sfarsit, apa de la dus...

Din oglinda o privea o femeie obosita, cu negrul ochilor putin incetosat; o lacrima fugara, pentru Mexican Girl de atunci si romanian woman de acum...

Buf! Rucsacul cu caiete studentesti, trantit pe masa din hol...

Fasshh! Haina de piele in cuier...

„Mam’, am sosit!”

Pe usa larg deschisa a casei, intrase, cu alb de ghiocei in zambetul dintilor, rosu de cireasa in obraz si negru de cocori in ochi si in plete, Primavara ei, Primavara lor...


Antoaneta (Toni) Constantin


 


© Club Romantic 1997-2004, Toate drepturile rezervate