|
|
Amintiri
Suedia. Isi petrecea noaptea de Craciun intr-o cabana izolata la marginea unui lac. Parintii ei, le-au luat pe ele, cele doua fete, in casa de lemn, care sub gerul noptii parea facuta din turta dulce. In fata ferestrelor impodobite cu flori de gheata, se intindea albastrui, lacul strajuit de copaci, acum albi, incaruntiti sub zaharul cernit din cerul fumuriu de iarna. In casa e cald si miroase a cozonaci. Focul scrasneste in caminul in care tatal mai pune din cand in cand cate un ram parfumat. In mijlocul camerei, masa este incarcata. Lumanari rosii palpaie in candele, printre bunataturi. Mama stie sa pregateasca o cina speciala! Fata de masa are chipul lui Santa Claus.
Dar unde este el? Si cand, de unde o sa vina? Pe-o sanie adusa din povesti, era chiar el, cu barba alba, mantie de foc, atat de sclipitor parea, si cerul mai putin incetosat, zambea. Doi reni pluteau. Mai lin decat un dans de fulg de nea, cu saniuta ce pe lac aluneca. Si zurgalai erau ca dntr-o ameteala, cu cantecul, clinc-clinc, in sunetul de seara. Saci plini de daruri, ii asteptau pe ei? Si bradul cela putea sa sufere, de frig, in ger? Pss! Nu mai respirau. Caci mai aproape ajunsa, uimirea le era pe masura. Reni de poveste, nari fumegand sub ger, opresc, si saniuta, la margine de lac, e plina de mister. Un Mos, batran, coboara, cu sacii peste umar. E Santa Clauss! Taticule! E Santa Clauss! Mamico! Lumineaza-ne Doamne pasii spre adevar! |
||
Soapte
Cristina Daverlich. Colega mea de la curs, intr-un decembrie ploios la Milano. Evoca iernile pline de zapada, geroase, cu cerul inghetat, incremenit. Iesit din amorteala, cateodata, petale albe strecura sub gene.
Stelele de gheata, imaginare, o faceau sa-si aminteasca povestea ei, de acasa.
